Surpriză în prima semifinală a Cupei Davis 2021! Serbia, cu liderul mondial Novak Djokovic pe teren atât la simplu cât și în meciul de dublu, a fost eliminată de Croația cu scorul general de 2-1. În a doua semifinală se întâlnesc Germania și Rusia.
Croația este prima finalistă a Cupei Davis 2021, după ce și-a adjudecat vineri, la Madrid, o întâlnire electrizantă cu Serbia lui Novak Djokovic, scor 2-1! Sâmbătă, tot în capitala Spaniei, se va desfășura cealaltă semifinală a competiției, dintre Germania și Rusia, iar duminică este programată marea finală.
Cheia întâlnirii dintre Serbia și Croația a fost chiar prima partidă, pierdută neașteptat de Dusan Lajovic (33 ATP) în fața croatului Borna Gojo, aflat pe locul 279 ATP, scor 6-4, 3-6, 2-6! Novak Djokovic și-a făcut datoria în al doilea meci și l-a învins pe Marin Cilic, cel mai bun jucător din echipa adversă, cu 6-4, 6-2, dar „Nole” a fost neputincios în jocul de dublu!
Semifinala Serbia – Croația din Cupa Davis a avut nevoie de meciul decisiv de dublu, în care croații au pornit cu prima șansă, ținând cont că s-au bazat pe pe liderii mondiali Nikola Mektic și Mate Pavic. Căpitanul Serbiei, Viktor Troicki, i-a nominalizat pe Novak Djokovic și Filip Krajinovic pentru acest meci, dar jucătorii din țara vecină nu au avut nicio șansă, pierzând în minimum de seturi, scor 7-5, 6-1.
🇭🇷 Fourth Final 🇭🇷#DavisCupFinals #byRakuten pic.twitter.com/Rwoa29SKPp — Davis Cup (@DavisCup) December 3, 2021
🇭🇷 Fourth Final 🇭🇷#DavisCupFinals #byRakuten pic.twitter.com/Rwoa29SKPp
— Davis Cup (@DavisCup) December 3, 2021
Croații vor juca din nou cu „Salatiera de argint” pe masă, după ce au mai disputat finala Cupei Davis din 2018, pe care au câștigat-o în fața Franței cu 3-1. Campioana en-titre a Cupei Davis, Spania, nu a reușit să treacă de grupe la turneul final din acest an! Rafael Nadal nu și-a putut ajuta echipa, fiind accidentat, iar ibericii s-au oprit într-o grupă cu Rusia și Ecuador.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER